Sunt basarabeancă. Destinul meu a fost să ajung în Craiova. Mă despart de casă 700 km sau, altfel-zis, aproximativ 17 ore. În Craiova am întâlnit oameni minunați care m-au făcut să mă simt bine. Ziua de 26 martie nu a fost o excepție. Atunci am sărbătorit cu blogoltenii Ziua Basarabiei cu vinuri de peste Prut și cu o bloggeriță-somelier din Republica Moldova. Vinurile au fost de la Château Vartely, iar Svetlana Matvievici ne-a vorbit cu drag despre fiecare vin în parte.
Despre Château Vartely
Crama Château Vartely se află într-o zonă pitorească și anume pe un deal din Orhei. Originea numelui Vartely se regăsește în numele Orhei, cuvânt care în maghiară înseamnă „loc al cetăţii”, (vár + hely sau cetate + loc). Château Vartely a fost fondată în anul 2004, dar vinurile sub acest brand au apărut încă în anul 1996 devenind o influență majoră pe piața vinurilor din țară și peste hotarele ei, care deja are un renume internațional. Crama dispune de 550 de hectare de vie, dintre care 150 hectare sunt soiuri albe, în zona viticolă Codru, iar restul sunt roșii, în zona viticolă Valul lui Traian. Château Vartely popularizareză soiurile autohtone, cum ar fi Fetească Regală, Fetească Neagră și Rară Neagră, atât pe plan național și internațional.
Vinuri moldovenești de la Château Vartely
Vinurile moldovenești au un loc aparte în inima mea. Mă bucur când aud oameni care sunt fascinați de vinurile de peste Prut, pentru că într-adevăr sunt făcute cu suflet și cu multă dedicare.
Am fost încântată să o ascult pe orheianca Svetlana Matvievici, care a și copilărit în acea zonă unde este acum crama. Vinurile care ne-au încântat au fost din game reprezentative, despre care voi scrie mai detaliat.
Totem Château Vartely
Gama Totem este una tânără, lansată vara trecută și este formată din vinuri doar din soiuri românești. Vinurile din această gamă păstrează și valorifică simbolismul autohton.
Din această gamă, m-a cucerit Viorica – un vin alb sec creat din soiul Viorica care este 100% autohton. Soiul Viorica este unul aromat și datează din 1969. Vinul are o culoare galbenă-pai, arome intense de pară, flori de salcâm și este perfect pentru perioada caldă.
De asemenea, s-a remarcat și Rara Neagră din această gamă. Este un vin roșu sec, lejer, cu o aciditate ridicată și cu note de fructe de pădure, rodie și piper alb. Se spune că domnitorul Ștefan cel Mare prefera vinurile din soiul Rara Neagră.
Ai observat acele coduri QR pe etichete și nu înțelegi de ce sunt acolo? Eticheta de la vinurile din această gamă a fost premiată ca fiind cea mai bună de peste Prut. Într-adevăr arată bine, dar are și o surpriză. Când scanezi codul QR, prin realitate augmentată vezi o proiecție audio vizuală aflată în sala cu baricuri a vinăriei. Mi s-a părut o idee interesantă care chiar atrage atenție și oferă o notă de unicitate sticlei de vin.
Inspiro Château Vartely
Gama Inspiro este una tânără cu vinuri parfumate, elegante și ușor de savurat. Vinurile din această gamă sunt perfecte și pentru oamenii care abia și-au descoperit pasiunea pentru vin. Pentru a deschide sticla nu ai nevoie de tirbușon, experiență sau putere. Apropo, legenda spune că pe etichetă este silueta Svetlanei.
Rose-ul degustat este unul vinificat din struguri de Muscat Roșu. Are arome florale dulci și un gust intens de fructe roșii. Abia aștept să pot savura din acest vin în serile de vară.
Individo Château Vartely
Gama Individo inspiră individualitate prin vinurile sale autentice, combinate din soiuri cu renume. Cu Individo am o relație lungă, cunoscând toate vinurile din această gamă. Au fost recumpărate nu o singură dată și, cu siguranță vor mai fi. Vinul Individo din Rară Neagră, Malbec și Syrah este al doilea cel mai premiat vin al cramei. Aceasta gama a fost creată special pentru România.
Noi am baut dintr-un Individo Fetească Neagră și Rară Neagră. E un vin elegant, aromat în care simțim note de rodii și vișini.
Cameo Château Vartely
Gama Cameo este inspirată din gama Individo și este una limitată. E o colecție de vinuri pentru cele mai rafinate gusturi și pentru cele mai profunde trăiri.
Saperavi de la Cameo merită a fi încercat! Este un vin foarte proaspăt, fructat și aromat. Are un gust intens, dar echilibrat de coacăze roșii și pere.
Taraboste Château Vartely
Gama Taraboste este una exclusivă, premium. Vinul se produce în cantități limitate din struguri extrem de copți și este maturat în barricuri. Un vin din această gamă este inclus în top 10 vinuri baricate din lume, ceea ce înseamnă că e apreciat la justa valoare atât pe plan național cât și internațional.
O sticlă de 3 litri de vin premium într-o cutie de lemn – cadoul perfect! Creat din 70% Cabernet Sauvignon și 30% Merlot, baricat din roada anului 2018, vinul are un buchet accentuat de rodii si condimente. Pe partea de gust, aici simțim prune și cireșe roșii.
Acest vin a constituit punctul culminant al evenimentului. După cum am zis, se produce în cantități limitate. Noi am băut din sticla 1283 din cele 3131 sticle îmbuteliate.
Un ultim gând
A fost un eveniment pe cinste în care am sărbătorit Ziua Unirii Basarabiei cu România într-un grup de oameni veseli. Cu această ocazie, ne-am delectat cu vinuri selecte de la Château Vartely și am petrecut bine timpul. Iar gazda noastră a fost iarăși Crama 91, unde am sărbătorit și 11 ani de Craiova Blog Meet.
La final, tradițional am făcut o poză de grup… unde eu țin cu mare entuziasm sticla de 3 litri de Taraboste.(toți am fost impresionați de această sticlă și am făcut poze cu ea)
Pentru poze minunate tind să-i mulțumesc lui Ion Mihaescu.
2 comentarii
Vinuri spumante de la Chateau Vartely. Simfonia bulelor. - Patrisia Lisovski · iulie 7, 2023 la 8:58 pm
[…] a savura vinuri spumante și clasice de la crama Chateau Vartely pe care i-am avut aproape și de Ziua Basarabiei. Alăturați-vă mie în timp ce pornim într-o călătorie de eleganță și răsfăț prin […]
Purcari și Delaco - Vinuri Moldovenești și Brânzeturi Europene de Ziua Basarabiei - Patrisia Lisovski · aprilie 1, 2024 la 11:17 pm
[…] Ziua Basarabiei a fost sărbătorită cu o degustare de vinuri moldovenești de la renumita cramă Purcari, asortate cu brânzeturi rafinate de la Delaco. A fost o seară culturală și gastronomică pe cinste! […]