Sunt moldoveancă și locuiesc în Craiova de circa 3 ani, timp în care m-am maturizat, am învățat multe lucruri și am întâlnit oameni minunați. De aproape 2 ani, fac parte din gașca Asociației Bloggerilor Olteni (ASBO), timp în care am participat la diverse evenimente interesante.
Unul dintre aceste evenimente este degustarea de vinuri și brânzeturi care a ajuns la ediția #57. Această degustare a fost una deosebită, căci a marcat 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Ziua Basarabiei a fost sărbătorită cu o degustare de vinuri moldovenești de la renumita cramă Purcari, asortate cu brânzeturi rafinate de la Delaco. A fost o seară culturală și gastronomică pe cinste!
Istoric Château Purcari
Istoria Purcari debutează în secolul al XVIII-lea când coloniștii francezi preiau în arendă terenurile de la Mănăstirea Afon-Zograf. Aceștia au acceptat să întrețină podgoriile într-o stare excelentă, angajându-se să plătească o desetină din veniturile și recolta obținute. Având origini franceze, au recunoscut imediat caracterul special al terroir-ului, asemănător celebrei regiuni Bordeaux.
Abia mai târziu s-a dovedit că podgoriile Purcari se află într-adevăr la aceeași latitudine cu prestigioasa regiune vinicolă din Franța, iar solul bogat în rubidiu conferă vinurilor o nuanță purpurie profundă, similară vinurilor bordoleze. Proprietarii au început să producă vinuri roșii care, într-un timp foarte scurt, au devenit renumite pentru caracterul lor excepțional, cu un buchet intens și complex.
În 1827, prin Decretul Special emis de Țarul Nicolae I al Rusiei, se înființează prima gospodărie vinicolă specializată din Basarabia la Purcari. Aceasta poartă numele unuia dintre fondatorii de origine germană, Harmizone. De atunci, proprietarii Vinăriei Purcari au fost atât boierii moldoveni Dăncilă și Clot, cât și germani, ruși și francezi. În 1847, la Iarmarocul Agricol Basarabean, vinul Purcari primește prima sa medalie de aur. În 1878, la Expoziția Mondială de la Paris, vinăria sărbătorește un adevărat triumf, când experții francezi, în cadrul unei degustări închise, sunt impresionați de un vin sec, de culoare rubinie intensă, crezând că este un vin de Bordeaux. Cu surpriză, află că vinul provine dintr-un sătuc necunoscut de pe malul Nistrului. Aici, Negru de Purcari primește prima sa medalie de aur la o expoziție internațională.
O perioadă îndelungată, vinurile Purcari au fost la fel de apreciate ca cele din Bordeaux sau Burgundia. Vinurile erau servite la mesele țarului Nicolae al II-lea, ale regelui George al V-lea și ale Reginei Victoria a Marii Britanii. Răspândite în Danemarca, Olanda, Suedia, Germania și Franța, vinurile Purcari erau extrem de apreciate și câștigau numeroase premii.
În 1950, vinificatorii moldoveni încep să revitalizeze tehnologia clasică de producere a vinurilor celebre. Unul dintre profesioniștii de seamă ai vremii, Pimen Cupcea, reconstituie rețeta legendarului Negru de Purcari, în timp ce Ion Ungureanu creează o nouă capodoperă – Purpuriu de Purcari. În această perioadă, vinurile Purcari devin foarte populare și devin un simbol al Republicii Moldova.
Începând din 2003, odată cu replantarea a 250 ha de viță de vie și modernizarea vinăriei cu cele mai avansate utilaje, începe era modernă în istoria Château Purcari. Vinurile Purcari încep să fie exportate în peste 25 de țări din întreaga lume, inclusiv SUA, Canada, Marea Britanie, Norvegia, Cehia, China, Polonia și țările baltice.
În 2010, este lansat Alb de Purcari – o nouă creație în colecția vintage Purcari, care primește aprecieri din partea experților internaționali și câștigă cele mai prestigioase trofee.
În anul 2012, în colecția Purcari, apare și Purcari Icewine, produs din struguri înghețați de soiurile Muscat Ottonel și Traminer. Pentru contribuția deosebită în domeniul vinificației și pentru promovarea imaginii Moldovei în afara granițelor țării, Vinăria Purcari a obținut dublul Grand Prix în domeniul vitivinicol, acordat de către Guvernul Republicii Moldova.
În 2013, când Purcari se apropia de două secole de la înființare, s-a lansat o nouă imagine pentru a marca acest moment. Această schimbare simbolizează o nouă etapă în evoluția vinăriei, influențată de progresul intens din ultimii 10 ani. Din acest motiv, a apărut gama de vinuri 1827 care subliniază cele aproape două secole în care Purcari a reușit nu doar să mențină standardele de calitate, ci și valorile sale.
Château Purcari în prezent
În prezent Purcari participă activ la competiții din domeniul vinicol, iar în 2021 a obținut titlul de cea mai premiată vinărie din lume, adunând 325 de medalii de aur și argint la cele mai prestigioase concursuri internaționale.
De asemenea, Purcari s-a extins și acum au „sub umbrela sa” 4 crame:
- 2 crame în Republica Moldova: Bostavan, Domeniile Cuza;
- una în România, în zona viticolă Dealu Mare din Prahova: Ceptura;
- una în Bulgaria: Angels Estate.
În total, Purcari deține peste 1500 ha de viță de vie.
Brânzeturi cum se CuVin #57 – Vinuri Purcari + Brânzeturi Delaco
Despre vinurile Purcari și istoria cramei, ne-a vorbit Rebeca Didu, reprezentant zonal Ceptura, cramă care este importatorul vinurilor Purcari în România.
Brânzeturile au fost povestite de Daniel Botea, degustator autorizat de brânzeturi.
1. Cuvee de Purcari Alb Brut + Aperifrais Ile de France
Debutul serii a fost făcu de Cuvee de Purcari Alb Brut – un vin spumant, nu șampanie, chiar dacă este realizat după metoda tradițională.
Te întrebi ce mai este și această metoda?! Lucrurile stau simplu în teorie, dar mai greu în practică. Metoda tradițională de realizare a vinului spumant este mai dificilă si de durată, dar rezultatul este unul deosebit… Vinul liniștit este pus la maturare în butoaie de stejar timp de 6 luni, iar ulterior merge la a doua fermentație care are loc 9 luni în sticlă care este rotită manual. În acest timp, în gâtul sticlei se formează un dop de drojdie. Pentru a-l elimina, gâtul sticlei este înghețat, iar apoi se pune un dop de plută. După toate aceste etape, obținem un vin spumant făcut ca la carte care are o calitate superioară.
Cuvee – nu este un cuvânt aleatoriu în denumire, ci este un termen franțuzesc care înseamnă „un amestec de soiuri”.
Vinul de l-am avut în pahare este un spumant brut, cu o alcoolemie de 12.5% alcool/volum și este format din 60% Chardonnay, 30% Pinot Blanc și 10% Pinot Noir.
Prin maturarea sa îndelungată în sticlă, Cuvee de Purcari Alb Brut se distinge prin perlajul său persistent și rafinat. Culoarea sa galben deschis emană eleganță, fiind însoțită de arome delicioase de citrice, completate de un gust complex, în care nuanțele subtile de piersică se remarcă în mod distinct. La degustare, acest vin oferă o experiență bogată în profunzime și subtilitate.
Vinul a fost asociat cu Aperifrais Ile de France, după prinicipiul – spumant vinificat în stil franțuzesc, brânză franțuzească.
Aperifrais Ile de France – 20 de bucățele de brânză proaspătă cu o textură cremoasă, cu un topping bogat de legume, ierburi aromate și condimente, inclusiv ardei, ceapă, oregano, busuioc, usturoi, roșii, pătrunjel, piper și măsline verzi.
Asocierea dintre Cuvee de Purcari Alb Brut și Aperifrais Ile de France mi s-a părut foarte echilibrată și reușită. Cu siguranță, o voi repeta.
2. Purcari Nocturne Viorica + Camembert Ile de France
În continuare, am savurat Purcari Nocturne Viorica – un vin alb foarte parfumat care, după părerea mea, a fost vedeta serii, toți fiind surprinși de aromele intense ale vinului.
Viorica este un soi de struguri moldovenesc care are o origine diversificată: mama este un hibrid de origine franceză, Seibel 13-666, în timp ce tatăl este un soi italian cunoscut sub numele de Muscat roșu, Aleatico. Ambele soiuri părinte sunt de culoare roșie. Seibel 13-666 este inclus în categoria hibrizilor creați prin încrucișarea culturilor de viță sălbatică din America și Europa. Scopul acestor hibrizi interspecifici este de a oferi rezistență la temperaturi extreme, diverse boli criptogamice (precum putregaiul cenușiu, mana, făinarea etc.) și insecte dăunătoare, cum ar fi filoxera.
Soiul Viorica este înscris în Catalogul soiurilor de plante al Republicii Moldova în categoria soiurilor cu boabe albe pentru vinificație. În plus, acest soi, cunoscut și sub denumirea de WIORIKA, este înregistrat și în Catalogul Internațional al soiurilor de struguri ca fiind potrivit pentru producerea vinurilor.
Revenim la Purcari Nocturne Viorica. Vinurile din gama Nocturne sunt vinuri premium, iar gama poartă această denumire pentru că strugurii sunt culeși manual dis-de-dimineață, pe răcoare, pentru a se păstra bine până ajung la cramă.
Purcari Nocturne Viorica este un vin în ediție limitată și se poate lăuda cu 13 medalii de aur la concursuri vinicole.
Este un vin alb, sec, cu o alcoolemie de 13.5% alcool/volum și oferă o experiență senzorială impresionantă: arome delicate de flori de salcâm și busuioc, o culoare aurie cu reflexii strălucitoare de chihlimbar și un gust echilibrat.
Purcari Nocturne Viorica a avut drept partener Camembert Ile de France – o brânză franceză, cu mucegai alb, fabricată din lapte de vacă, cu o textură moale și cremoasă și cu un gust vag dulceag. Chiar dacă sunt iubitoare de Viorica și camembert, acest cuplu vin și brânză nu m-a impresionat. După părerea mea, gustul brânzei a fost mult prea intens și prevala vinul. Atât vinul cât și brânza sunt fenomenale, doar separate. De exemplu, Viorica s-a înțeles de minune și a creat o simbioză împreună cu Aperifrais Ile de France.
3. Domeniile Cuza Rose (Merlot și Saperavi) + British Cheddar Delaco D’Excepție
Călătoria gastronomică continuă și astfel am ajuns la Domeniile Cuza Rose – un cupaj fermecător din Merlot și Saperavi, premiat cu o medalie de aur la concursul Vinarium.
Saperavi este un soi georgian puțin întâlnit și de puțini cunoscut în România, dar recoltat în Republica Moldova. Mai multe despre acest soi, voi scrie la următorul vin. 🍷
Domeniile Cuza Rose este un vin sec, cu 12.5% alcool/volum și impresionează din primul contact. Are o culoare roz-coral intens și arome proaspete de fructe de pădure. Textura sa satinată este subliniată de aromele delicate de căpșuni, completate de accentele subtile ale ierburilor aromate. Vinul este perfect pentru a fi asociat cu majoritatea preparatelor culinare și, de asemenea, este un must-have pentru serile călduroase de vară.
Domeniile Cuza Rose a fost cuplat cu British Cheddar Delaco D’Excepție – o brânză foarte cunoscută din Marea Britanie care este fabricată din lapte de vacă, are o textură tare un gust specific untos și o culoare emblematică.
Cuplul a fost ales după principiul culorii vinului și a brânzei. Chiar dacă pare un criteriu ciudat de asociere, cuplul a fost unul reușit și armonios, brânza și vinul completându-se reciproc.
Și daa… era cât pe ce să uit. La rose, tradițional am ciocnit și am făcut o poză.
4. Domeniile Cuza (Saperavi și Fetească Neagră) + Gouda DeSenvis Delaco
Cu pași mici, am ajuns la vinurile roșii și la cuplul favorit al serii. A urmat un cupaj dintre Saperavi și Fetească Neagră, de la Domeniile Cuza.
Un vin roșu, la limita dintre sec și demisec, cu 12.5% alcool/volum, de o culoare rubinie intensă. Acest vin reprezintă asamblajul perfect dintre soiul românesc Fetească Neagră și cel georgian Saperavi, dezvăluind arome complexe de fructe de pădure, coacăze negre și prune uscate, împletite cu note condimentate de piper negru și vanilie. Cu un caracter puternic, vinul este maturat 3 luni, astfel obține arome de vanilie, aducându-i complexitate și finețe suplimentare.
Despre Fetească Neagră cu siguranță cunoști, astfel voi detalia despre soiul Saperavi care e mai puțin cunoscut. Cu toate acestea, se enumeră printre soiurile mele favorite.
Saperavi este un soi străvechi de struguri originar din Republica Georgia, situată între Marea Neagră și Marea Caspică. Această zonă, cunoscută sub numele de Transcaucasia, este recunoscută pentru producția sa de vinuri încă din urmă cu cel puțin 6.000 de ani. Tradiția viticolă a regiunii a fost încorporată în cultura Georgiană, unde se cultivă cel puțin 525 de soiuri de struguri indigene, dintre care mai puțin de 40 sunt utilizate în prezent pentru producția comercială de vin.
Saperavi este cel mai important soi de struguri roșii din Georgia și are un rol semnificativ și în producția vinicolă a fostelor republici sovietice, cum ar fi Rusia, Moldova, Ucraina și Belarus.
Numele Saperavi înseamnă „colorant, vopsea” în limba georgiană, reflectând culoarea extrem de închisă a vinurilor pe care le produce. Acest lucru se datorează faptului că Saperavi face parte dintr-un grup select de soiuri de struguri cunoscute sub denumirea de struguri teinturier, care se caracterizează prin prezența pigmentului antocianic atât în coajă, cât și în pulpa strugurilor. Această caracteristică îl face unic în lumea viticolă, deoarece majoritatea strugurilor de vin roșu au coajă roșie și pulpă limpede.
Saperavi este apreciat nu doar pentru culoarea sa profundă, ci și pentru rezistența sa la boli și temperaturi extreme. De asemenea, este un strugure cu randament ridicat, adaptabil la diverse condiții de mediu și expresiv în exprimarea terroir-ului său. Vinurile Saperavi sunt recunoscute pentru corpolența lor pronunțată, cu taninuri și aciditate bine definite.
Revenind la Domeniile Cuza (Saperavi și Fetească Neagră), pot zice că este un vin corpolent și catifelat care m-a cucerit prin culoarea și aromele sale. De asemenea, cupajul a fost unul reușit.
Vinul a fost asociat cu Gouda – o brânză de origine olandeză, fiind printre cele mai populare din întreaga lume. Are o textură moale și elastică, iar gustul este ușor dulceag. Are o aromă ușoară, dulce și de nucă. Tradițional, este fabricată din lapte de vacă, dar unii producători adaugă și lapte de oaie sau capră în procesul de fabricație. Gouda este considerată una dintre cele mai vechi brânzeturi europene, datând probabil din secolul al XII-lea.
Asocierea dintre vinul Domeniile Cuza (Saperavi și Fetească Neagră) și brânza Gouda Delaco a fost preferata mea. Vinul puternic, dar catifelat s-a asociat armonios cu brânza moale cu un gust puțin dulceag. După cum am zis anterior, vinul este la limita dintre sec și demisec, astfel este perfect acompaniat de brânza puțin dulceagă.
Că tot am menționat că Saperavi este unul din soiurile mele favorite, mi-am adus aminte de această sticlă de vin din mica noastră colecție.
Când am fost acasă, pe meleagurile moldovenești, mi-am făcut stocul de vinuri și nu doar, printre ele fiind și un vin în ediție limitată de la Purcari – Freedom Blend, un cupaj sofisticat din (65% Saperavi, 20% Rară Neagră, 15% Bastardo).
5. Purcari Maluri de Prut (Fetească Neagră și Rară Neagră) + Grana Padano Delaco D’Excepție
Ultimul vin al serii, Maluri de Prut reprezintă o îmbinare sublimă a celor mai bune arome și tradiții viticole de pe ambele maluri ale Prutului. Îndrăgitele soiuri autohtone Fetească Neagră și Rară Neagră au fost alese cu grijă și îmbinate cu dragoste pentru a crea un vin cu o personalitate puternică și, totuși, rafinată.
Este un vin roșu, sec, cu o alcoolemie de 13.5% alcool/volum, baricat în butoaie franțuzești de stejar, timp de 6 luni. Maluri de Prut impresionează cu o culoare roșie intensă, cu accente rubinii. Aroma este dominată de fructe de pădure și stafide, completată de delicate note de vanilie, care adaugă un farmec aparte. Gustul este bogat și îmbină armonios aromele de vișină și prune uscate, evoluând într-un postgust prelungit și echilibrat.
Maluri de Prut a fost cuplat cu Grana Padano Delaco D’Excepție – o brânză tare, dar granulată, realizată din lapte de vacă, cu un gust fin și ușor sărat. Cuplul dintre vin și brânză a fost unul reușit și echilibrat.
Hidratare, mâncare și locație…
Hidratarea este esențială când consumi alcool și nu doar din motive de sănătate ci și din alte aspecte. De exemplu, când bei vin și face trecere de la un soi la altul etc, este binevenit să bei apă pentru a-ți clăti gura și pregăti papilele gustative pentru următoarea licoare.
Noi am avut o surpriză și am fost sponsorizați cu apă de la un producător local: Dolce Vita. Acest business a fost înființat ca o afacere de familie în 2008, iar fabrica se află în Ișalnița. Apa este extrasă dintr-un puț cu adâncime medie de aproximativ 100 de metri.
Apa izvorâtă, cu un pH de 7.5, este produsă folosind cea mai recentă tehnologie de filtrare și tratare. Procesul de producție implică utilizarea tratamentului cu ozon, o metodă naturală de sterilizare și curățare a apei. De asemenea, apa este purificată printr-o serie de filtre cu o capacitate de filtrare de până la 0.1 microni, asigurând o puritate microbiologică prin eliminarea nitraților, nitriților, metalelor grele și alte impurități.
Mâncarea este și ea importantă la un asemenea eveniment, iar eu am mers pe o variantă pe care am mai încercat-o: Pollo alla Griglia, adică piept de pui cu legume la grătar.
Locația a rămas aceeași și anume restaurantul cu specific italian C House Milano.
0 comentarii