Familiarizarea mea cu vinurile românești continuă. Ziua de joi a fost marcată de o degustare de vinuri pe care nu le-am încercat anterior. Împreună cu prietenii din blogosfera oltenească am savurat din vinurile de la Domeniile Prince Matei. De data aceasta, gazda noastră a fost C House Milano – restaurant cu specific italian. Evenimentul a fost inaugurat de Costel Cainamisir, Brand Manager la Domeniile Prince Matei.
Despre Domeniile Prince Matei
Domeniile Prince Matei înseamnă un terroir unic ce se întinde pe 70 de hectare în jurul celor două dealuri, Tegăneanu și Zorilor, pe care crește o viţă de vie batrână de peste 40 de ani. E un terroir care cere respect, măiestrie și migală pentru a se exprima prin vinuri mari, cu potenţial de învechire foarte bun, lucru dovedit de fiecare ediţie a vinului din 1998 încoace.
Pentru a face vinuri cât mai bune, tradiţia trebuie să meargă mână în mână cu tehnologia. Astfel, au fost investiți bani pentru a aduce echipamente de ultimă generaţie care permit o mai mare precizie în procesul de vinificaţie. Din acest echilibru fin între om, natură și tehnologie se nasc și cresc vinurile de pe Domeniile Prince Matei.
Vinurile serii
Despre vinuri ne-a vorbit somelierul Vasile Ghimpu. De asemenea, acesta a vorbit și despre mâncăruri care pot fi asociate cu fiecare vin în parte.
Am avut parte de 5 vinuri: unul alb, unul rose și trei roșii.
Domeniile Prince Matei Bistrot Alb (Feteasca Regala + Feteasca Alba)
Debutul serii a fost făcut de un vin alb – Bistrot Alb (Feteasca Regala + Feteasca Alba). Acesta reprezintă un cupaj elegant din Fetească Regală și Fetească Neagră blanc de noir. Vinul are o culoare galbenă, pală cu reflexii verzui. Parfumul vinului este fin și elegant. Are note de fructe albe, citrice și flori de salcâm. Totodată, în acest vin se simte și o notă delicată de lemn. Gustul este unul proaspăt și echilibrat, cu note minerale, citrice amărui și agrișe. Post gustul este unul mediu și plăcut. De asemenea, trebuie de menționat că acest vin are o aciditate ridicată și o alcoolemie de 13.5%.
Domeniile Prince Matei Bistrot Rose (Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir)
Vinul care a urmat mi-a cucerit papilele gustative în mod special. Toate vinurile au fost bune în felul său, însă acest rosé va ajunge pe lista vinurilor preferate. Revenim la eroul serii :))
Domeniile Prince Matei Bistrot Rose este un cupaj de Merlot, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Pinot Noir. Vinul este de o culoare deschisă, strălucitoare, care seamănă cu nuanța frunzelor de ceapă. De asemenea, vinul este foarte aromat. Notele de fructe de pădure, cireșe, zmeură și frăguță mi-au cucerit nasul și m-au dus cu gând la o vacanță. Gustul este unul proaspăt, tonic, cu o aciditate mai scăzută și echilibrată. Alcoolemia acestuia este de 13%.
Fun fact :)) Știai că vinurile rosé sunt vinurile oamenilor nehotărâți? Eu una nu știam aceasta, dar am aflat-o la degustare. Ulterior, m-am prins la ideea că așa și este… momentele de indecizie în care nu eram sigură ce vin vreau, se rezolvau prin alegerea unui rosé. De asemenea, dacă aveam un tip de mâncare pe care nu știam cu ce vin ar fi mai bine să-l asociez, rosé-ul îmi era de ajutor.
Domeniile Prince Matei Bistrot Rosu (Feteasca Neagra, Merlot si Cabernet Sauvignon)
Acest vin a debutat în rândul vinurilor roșii. Aici avem parte de un cupaj între Feteasca Neagra, Merlot si Cabernet Sauvignon – cupaj caracteristic zonei Dealu Mare. Culoarea vinului este rubinie, cu reflexii portocalii. Vinul are arome complexe de violete, tabac, piper, ciocolată, prune uscate, gemuri de coacăze negre. Gustul este unul intens și puternic. Se simt și note subtile de ciocolată. Post gustul acestui vin este de la mediu în creștere. Aciditatea vinului este bună, iar alcoolemia este de 14%.
Domeniile Prince Matei Petit Matei (Merlot)
Penultimul vin al serii a fost un Merlot făcut 100% din via bătrână. Vinul are o culoare foarte concentrată, miros de ardei gras verde și de lemn dulce. De asemenea, aici mai simțim și aromă de dulceață de vișine și puțină aromă de fum. După gust, este un vin suplu și rotund. Are corp și structură, aciditate bună, o alcoolemie de 14% și un post gust foarte lung. Acest vin a fost apreciat pe deplin și la Vinarium – o competiție internațională de vinuri. Atunci, în 2020, a câștigat medalia de aur.
Domeniile Prince Matei Prince Matei (Merlot Rezerva)
Ultimul vin al serii a fost Prince Matei Prince Matei (Merlot Rezerva). Acesta este și vinul cel cu cea mai mare alcoolemie din acea seară – 14,7%. Vinul are o culoare frumoasă și strălucitoare. Are arome de trufe, tutun, ciocolată, cuișoare li anason. Aciditatea este bună. Sunt prezente și taninuri cuminți. Per general, este un vin echilibrat și armonios, cu un post gust foarte lung.
Alte detalii
După ce am vorbit despre vinuri, am trecut partea cea mai interesantă – combinarea vinului cu diverse bunătăți. Eu mi-am luat pui picant cu cartofi și am rămas mulțumită de alegerea făcută. Trebuie să menționez că este mai picant decât m-aș fi așteptat.
Între timp Costel Cainamisir și Vasile Ghimpu răspundeau întrebărilor din sală. Ulterior, a urmat votarea vinului preferat și extragerea câștigătorilor. Ce să zic?! Cred că a fugit norocul de la mine, căci nici la această degustare nu a fost extras bilețelul meu. :))
Și… la final, nu puteam să nu facem o poză de grup. :))
1 comentariu
Brânzeturi cum se CuVin #46. Domeniile Averești+Delaco - Patrisia Lisovski · noiembrie 28, 2022 la 4:01 pm
[…] Întâmplarea a fost să fie că am ajuns și la a 46-a ediție a evenimentului Brânzeturi cum se Cuvin. De data aceasta, în rol principal am avut crama Domeniile Averești împreună cu brânzeturile Delaco. Evenimentul a fost găzduit de C House Milano, tot acolo a avut loc și degustarea anterioară. […]