O plimbare prin cimitir sau cum să îți strici dispoziția

Duminică. Era o zi caldă, plăcută, ba chiar aveam și dispoziție bună. Nu am dorit să rămân acasă
și am decis să ies la o plimbare. Una mai puțin obișnuită. O plimbare la cimitir. Am mai fost la o
asemenea plimbare cu un prieten, la cimitirul evreiesc, care e abandonat și parțial distrus. Cu toate
acestea, duminică, am decis să merg singură. Nu aveam frică. Știam că nu se poate întâmpla nimic acolo.
Îmi iau geaca, rucsacul, căștile și pornesc la drum. Pornesc pe ritm de AC/DC, ascultând noile lor piese.
Am ajuns repede. 30 de minute au trecut neobservate.
Porțile cimitirului erau deschise. Îți atrăgeau atenția frunzele galbene. Era un galben plăcut
ochiului. Un galben ”curat”. Erau multe. Atât pe cărare, cât și pe morminte. Mergeam. Auzeam foșnetul
frunzelor. Sunetul e plăcut, doar că, la cimitir îți dă ceva fiori. Am intrat mai departe, pentru a nu mai
auzi transportul public. Eram doar eu și frunzele care foșneau sub bocancii mei. Așa am crezut. Am greșit
amarnic. Într-un moment, am auzit ceva forfotă dintr-o grămadă de frunze. M-am speriat! Mi-am dat
seama că, e un câine. Unul mare. M-am temut că, va fi agresiv. Bunăoară, eu m-am speriat de el și el s-a
speriat de mine! Am stat cam un minut și ne-am privit în ochi. Ziceai că, acel câine era nedumerit să
vadă un om pe la cimitir. Am avut noroc. Câinele a plecat și eu am continuat drumul. Sub cerul însorit, se
vedeau monumentele. Mi-au atras atenția cele vechi, din piatră. Se observa o anumită stilistică. Multe
semănau între ele. Unele monumente erau așa de vechi, încât nu mai puteai să citești datele de pe ele.
La un moment, am căzut pe gânduri. Când vedeam acele morminte, simțeam o presiune. Presiunea
timpului care trece. Trece repede și nemilos. Mi-am dat iarăși seama că, la ai mei 19, nu-s destul de
serioasă și nu știu ce fac cu viața mea sau ce vreau să fac. Gândul acesta îmi trece adesea prin cap, dar
nu m-am așteptat că, o plimbare prin cimitir așa m-ar influența. Atunci, am hotărât să plec acasă.
Mi-am pus căștile. M-am pornit la drum. De data aceasta, pe ritm de Pink Floyd, ascultam
albumul meu preferat ”The dark side of the moon”. Am ajuns acasă cu moralul la pământ, dar nu
regret nimic.