Eno-turismul sau turismul viticol începe să ia amploare şi în podgoriile din România. Evadare în Dealu Mare se numeşte evenimentul la care am fost în weekendul acesta. A fost pentru prima dată când am participat la un asemenea eveniment și, cu siguranță, vreau să mai repet această experiență.

Evenimentul„Evadare în Dealu Mare” a fost organizat de Asociația Dealu Mare și a ajuns la a treia ediție.

La nivel european, România ocupă poziţia a cincea la producţia de struguri, după Italia, Spania, Franţa şi Germania. Cele mai reprezentative soiuri locale de struguri sunt: Feteasca Regală, Grasa de Cotnari, Feteasca Albă, Novac, Tămâioasa Românească şi Feteasca Neagră.

Ne-am bucurat de o zi însorită și senină, perfectă pentru degustările organizate de crame în aer liber.

Am avut parte de o aventură. Am vizitat și degustat vinuri de la 3 crame. Fiecare cramă a fost interesantă în felul său și, desigur, vinurile au fost pe cinste.

Domeniul Aristiței

Prima cramă la care am ajuns a fost  Domeniul Aristitei. Când am ajuns, ne-a fost prezentată crama. Oenologul Cristian Tudor ne-a făcut turul cramei. De asemenea, ni s-a explicat care este calea de la struguri la vin. Domeniul Aristiței deține 4 ha cultivate cu viță de vie și o cramă boutique nouă, dotată cu utilaje ultramoderne de vinificație ce are o capacitate de producție de 100000 lt. Numele domeniului cinstește a patra generație a numelui Aristița din familia proprietarului. Construcția cramei este nouă, înglobând un beci de peste un secol al unei crame vechi. Utilajele sunt noi și răspund oricărei provocări a vinificației moderne. Capacitatea cramei este de 1000 hl, excedând suprafeței actuale.

Și, nu în ultimul rând, am gustat din vinuri. Somelierul Bogdan Dumitrescu ne-a vorbit despre fiecare dintre cele 6 vinuri :

  1. Sauvignon Blanc
  2. Riesling de Rin
  3. Rose
  4. Chardonnay Rezerva
  5. Cupaj Roșu 2019 Rezerva
  6. Merlot 2019 Rezerva

Cei de la Domeniul Aristiței ne-au pregătit și niște aperitive pentru vinuri. Îndeosebi am apreciat pâinea caldă și proaspătă.

Acest Rose m-a cucerit prin aroma sa de fragi si fructe. Când am ajuns la acest vin, am aflat de la somelier că există și un concurs dedicat sticlelor de vin. Las aici cateva poze mai de aproape să poți vedea și tu cât de frumoasă este.

Dagon

Următoarea cramă pe care am vizitat-o a fost Dagon. Este o cramă artizanală mică, dar cu sete mare de inovație și de noi gusturi, având o curiozitate deosebită pentru noi combinații, cu cei mai buni struguri. Aici la fel ni s-a povestit despre cramă, vinuri și producția de vin. A fost o atmosferă plăcută și prietenoasă.

De asemenea, am fost și aici primiți pe cinste.

Tot aici am avut parte de o experienta noua: am degustat unul dintre vinuri chiar din tancurile de inox.

La final, am avut parte de o surpriză. Ne-au arătat vechea cramă care datează din perioada lui Constantin Brâncoveanu. Tot acolo am și gustat un distilat de vin.

Davino

Spre seară, am ajuns și la Davino, ultima crama din această aventură.

Au fost răsfățate papilele gustative și aici cu vinuri bune.

Irinel Macici ne-a povestit despre cramă și îndeosebi ne-a tras atenția către vinul Flamboyant.

Acesta se produce prin culesul selectiv al strugurilor din cele mai valoroase parcele de Cabernet Sauvignon, Merlot si Feteasca Neagra, vita de vie având o vârstă medie de circa 40 ani. Cele trei soiuri care intra in sortiment sunt vinificate separat, parcelar. Maturat în proporție de 100%, în baric de stejar românesc, din care: 85% noi și 15% la a doua utilizare, timp de minim 12 luni. Învechire la sticlă minim 30 luni.

Un ultim gând

După o zi intensă și interesantă am plecat spre  Hotel Plaisir în Ploiești. Acolo ne-am simțit bine și am mai discutat despre impresiile zilei. Apoi am mers spre camere. Am avut parte de o cameră spațioasă și, cel mai important, căduroasă. Tot acolo aveau și piscină, dar, din păcate, nu am testat-o.

Pot spune cu certitudine că fost un weekend pe cinste și acum cunosc mai multe lucruri despre vinuri.

Categorii: Blog

0 comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.