Săptămâna trecută, o deplasare-surpriză m-a purtat în inima naturii, într-un loc magic numit Valea Merilor. Drumul spre Valea Merilor a fost un spectacol de culori și lumină, o adevărată pictură de toamnă. În depărtare, dealurile își etalau culmile domoale, acoperite de ceață ușoară, oferind priveliști ce îți furau respirația la fiecare cotitură. Când am coborât din autocar am cunoscut și gazdele noastre.

Psihoterapeutul Irina Gruia, alături de echipa sa din cadrul Asociației Dezvoltare și Psihoterapie prin Acțiune (DePsi), a creat primul Centru Comunitar – Hub Terapeutic din Oltenia. Această inițiativă deosebită reprezintă un spațiu dedicat învățării, creșterii personale și destinderii, oferind totodată un refugiu sigur și sprijin emoțional pentru copiii și tinerii aflați în situații vulnerabile. Cum s-a desfășurat vizita în Valea Merilor și ce am câștigat din această experiență, vă povestesc în cele ce urmează!

Hub Terapeutic Oltenia creat de Asociația Dezvoltare și Psihoterapie prin Acțiune DePsi

Un spațiu dedicat copiilor și tinerilor aflați în situații dificile, plin de căldură și armonie. Este mai mult decât un loc de întâlnire, este un refugiu care oferă siguranță, sprijin emoțional, șanse pentru educație și dezvoltare personală. Hub-ul dispune de două săli de instruire și poate găzdui până la 40 de persoane.

Am avut ocazia să explorez camerele confortabile, curtea generoasă și pădurea liniștită din spatele centrului, un cadru ideal pentru relaxare și activități creative în mijlocul naturii.

Asociația Dezvoltare și Psihoterapie prin Acțiune (DePsi), înființată în 2011 de o echipă de profesioniști din Craiova, Slatina și Severin. Aceasta îmbină expertiza în psihologie, psihoterapie și metode de învățare non-formală. Proiectele lor, menite să îmbunătățească viața persoanelor vulnerabile, pot fi descoperite pe site-ul oficial al DePsi.

Terapie cu Boluri Tibetane si Gonguri Planetare – vibrații care ating sufletul

După plimbarea prin pădure, ne-am reîntors pentru a purta o discuție cu Irina Gruia despre proiectele aflate în derulare și planurile pentru viitor. Un aspect foarte important și frumos pe care l-am observat este că familia sa îi este alături și o susține necondiționat. Am vorbit despre obstacolele întâlnite în dezvoltarea acestui proiect, despre tinerii din generația actuală și despre modul în care voluntariatul poate aduce beneficii semnificative.

Apoi am ajuns într-un spațiu special amenajat pentru o sesiune de relaxare. Sesiunea a început cu o „baie” sonoră individuală folosind un bol tibetan. Vibrațiile emise de bol păreau să pătrundă adânc în corp, relaxându-mi mușchii și eliberând tensiuni acumulate. A fost o experiență neașteptată, incredibil de plăcută.

Bolurile tibetane sunt utilizate de mii de ani pentru a purifica energia și pentru a atrage vibrații pozitive și în ritualuri de vindecare și curățare energetică.

Aceste boluri de diferite dimensiuni sunt realizate, de obicei, dintr-un aliaj de șapte metale, fiecare asociat cu o planetă din sistemul solar: aur pentru Soare, argint pentru Lună, mercur pentru Mercur, cupru pentru Venus, fier pentru Marte, staniu pentru Jupiter și plumb pentru Saturn. Sunetele emise de boluri rezonează armonios cu frecvențele cosmice ale sferelor celeste, transmițând vibrații vindecătoare celor care le ascultă.

Ulterior, Irina Gruia ne-a introdus în lumea gongurilor planetare. Am aflat că aceste instrumente nu sunt doar simple obiecte muzicale, ci purtători ai unor frecvențe capabile să influențeze profund corpul și mintea.

Gongurile planetare sunt instrumente muzicale deosebite, acordate pe frecvențe armonice specifice planetelor din sistemul solar.

Gongul lucrează profund asupra întregului sistem, acționând atât la nivel fizic, cât și energetic, mental, emoțional și spiritual. Terapia cu gonguri planetare are efecte benefice asupra sistemului nervos central, contribuind la reducerea treptată a stărilor de anxietate, nervozitate, insomnie, dar și a tulburărilor de somn.

De asemenea, ajută la îmbunătățirea concentrării și contribuie la armonizarea emisferelor cerebrale, facilitând trecerea undelor cerebrale din starea beta (vigilență) în stările alfa (relaxare) și theta (somn conștient).

Apoi, am fost invitată să mă întind confortabil, să-mi închid ochii și să las sunetele gongurilor planetare să mă învăluie. Vibrațiile gongurilor au un efect hipnotic, de relaxare. Parcă mă aflam într-o altă dimensiune, suspendată între vis și realitate.

Irina ne-a explicat că sunetele gongurilor stimulează procesele naturale de vindecare ale organismului, contribuind la reducerea stresului și la îmbunătățirea calității somnului. După sesiune, m-am simțit incredibil de odihnită, ca și cum aș fi dormit o noapte întreagă, iar mintea îmi era calmă.

Concluzie

Această călătorie în Valea Merilor nu a fost doar o escapadă în natură, ci și o experiență de relaxare deplină. Din păcate, trăim într-un ritm alert și nu mai știm cum să ne relaxăm, cum să îi oferim creierului nostru o pauză. Sesiunea cu Irina Gruia și gongurile planetare mi-a arătat cât de important este să facem loc liniștii în viața noastră agitată.

Dacă simțiți nevoia să vă eliberați de stres și să vă regăsiți echilibrul interior, vă recomand cu căldură să încercați această experiență. Valea Merilor, cu peisajele sale frumoase și sunetele vindecătoare ale gongurilor sunt rețeta perfectă pentru o zi de relaxare deplină.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.